Ședința acționariatului dinamovist nu a avut pe ordinea de zi doar numirea noului antrenor. Împărțirea posturilor a fost un subiect cel puțin la fel de arzător precum validarea lui Neluțu Sabău.Â
Borcea, tot numărul unu
Prima problemă, Cristi Borcea. Vocile contestatare care trăgeau în președintele executiv au tăcut, iar acesta a rămas până la urmă exact pe funcția din care a condus clubul în sezonul recent încheiat. Validarea „Shakirei” în postul numărul unu pe parte executivă înseamnă că Dinu Gheorghe nu va mai veni în Ștefan cel Mare pentru că, așa cum spunea Vasile Turcu, „n-are cum să se calce pe bombeu cu Borcea”. Apropo de Turcu, el nu s-a obosit să mai vină la ședință, știind oricum că va pleca din „Ștefan cel Mare”.
Ganea, director sportiv
Ionel Ganea a participat și el la ședința șefilor din Ștefan cel Mare, ținută la sediul Computerland, firma lui Nicolae Badea, din Pipera. Lucru normal pentru că, începând de aseară, Ganea face parte și el dintre șefi. Mutarea preconizată s-a produs, el fiind instalat în postul de director sportiv al echipei. „Găniță” va sta pe banca tehnică la meciuri și va însoți echipa peste tot, urmând să fie unul dintre oamenii care să intermedieze relația dintre Neluțu Sabău, echipă și acționariat.
"Ganea s-a maturizat și vine la Dinamo ca director sportiv, să facă o legatură între jucatori și conducere, legătură care nu mai există" Cristi Borcea, președinte executiv Dinamo
Tică, secretar general
Constantin Dănilescu va rămâne în continuare la Dinamo, dar pe alt post decât cel inițial. Pentru că director sportiv a fost instalat Ganea, Dănilescu a fost trecut secretar general. „Nea Tică, matale ești prea în vârstă ca să mai stai pe bancă”, a fost explicația pentru mutarea lui Dănilescu în această funcție. Concret, Tică nu va mai sta pe banca tehnică, dar se va ocupa în continuare de relația cu LPF.
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER